obsesii noi

gustul smalțului mă îmbată,

îmi rod obrajii compulsiv,

mi-am lăsat de mult amprenta frunții în perete,

iar creierul meu dezoxigenat clipește la blitz.

oasele naive scrâșnesc la încheieturi,

egoul meu se iubește mai ceva ca băieții mici MF Doom,

atomii vibrează în Ursa mare si pulsează spre Zenit,

iar mâna ta cade ca un zgârie-nori în direcția sufletului meu.

șarpele se încolăcește în jurul craniului pierdut în deșert,

își mușcă coada, ocolește vagabontul din butoi cu lampa în mână,

se pierde în buchetul de flori pe care ai uitat sa îl cumperi mamei tale.